Legende Rock Stiri Interviuri Album Photo Astazi in muzica Webradio Top20 Contact




ULTIMELE PIESE DIFUZATE
STIRI
PARTENERI
StreamingPulse
Koening Profile
 

Multumim pentru sprijinul acordat


Follow radio_KPTV on Twitter


Recomandarea Saptamanii

HOROSCOP

Home » Legende Rock » » Lou Reed
Facebook   Twitter   email

Cariera lui Lou Reed este incompatibila cu o rezumare capsulara. Ca si David Bowie (pe care Reed l-a inspirat direct in multe privinte), Reed si-a transformat de multe ori imaginea, schimbandu-se din glam-rockerul afectat intr-un junky cu infatisare infioratoare, in noiseman avangardist, in rocker fatis-proclamat sau un tip ca oricare altul. O priza si o intelegere mai ferma a calitatilor brute ale rockului, i-au asigurat acestuia un parcurs mai consistent in cariera fata de Bowie, in special in ultimii ani. Cu toate acestea, portofoliul sau este inconsistent atat din punct de vedere calitativ cat si din cel al orientarii stilistice. A-ti placea unul dintre LP-urile lui Lou Reed, sau mai multe, ori chiar toate pe care le-a lansat intr-o anumita perioada, nu reprezinta o garantie ca iti vor placea toate sau macar majoritatea. In ciuda acestui fapt, putini ar nega imensa importanta si considerabilele realizari ale lui Reed. Precum s-a scris adeseori, el a extins vocabularul versurilor rock&roll pe teritoriul interzis al sexului pervers, uzului(si abuzului) de droguri, decadentei, travestitilor, homosexualitatii si al depresiei suicidale. Dupa cum s-a aratat mai putin, el a ramas (si ramane) devotat ideii de a utiliza rock&rollul ca un for al exprimarii literare, mature, inaintata in varsta de mijloc, fara a deveni fin din punct de vedere liric sau afabil din punct de vedere muzical. In general, a acceptat aceste atributii dificile cu o onestitate intransigenta si o doza mare de realism. Din aceste motive e adeseori amintit ca stramosul cel mai important al punkului. Adeseori, insa, se trece cu vederea ca este cel putin la fel de priceput in sarbatorirea bucuriei romantice si a rock&roll-ului insusi, precum este in descrierea realitatii urbane chinuitoare.

Desi Reed a avut cel mai mare succes ca artist solo, realizarile cele mai longevive le-a avut in anii 60 ca leader al trupei the Velvet Underground. Daca Read nu ar fi scos albume solo, munca sa ca principal solist si compozitor pentru The Velvets i-ar fi asigurat statutul de unul dintre cei mai mari profeti ai muzicii rock din toate timpurile. The Velvet Underground sunt discutati in toate amanuntele in multe alte privinte, insa e suficient sa se remarce ca cele 4 albume de studio inregistrate cu Reed la carma reprezinta material esential de auditie, precum este si o mare parte din materialul lor live si neesential. "Heroin," "Sister Ray," "Sweet Jane," "Rock and Roll," "Venus in Furs," "All Tomorrow"s Parties," "What Goes On," si "Lisa Says" sunt doar cele mai cunoscute clasice pe care Reed le-a compus si le-a cantat pentru grup. In ciuda faptului ca The Velvets erau inovativi in spargerea taboo-urilor lirice si instrumentale, acestia n-au fost apreciati in perioada in care au fost activi. 5 ani de succes comercial redus a reprezentat fara indoiala un factor pentru plecarea lui Reed din trupa -al carei membru fondator era- in august 1970, tocmai inainte de lansarea celui mai accesibil efort al lor - albumul Loaded. Desi cantecele si vocea -cu continut de intelepciune stradala si alternanta intre cant si vorba- a dominat The Velvets, el s-a bazat pe colaboratorii sai talentati mai mult decat a constientizat sau decat este dispus sa recunoasca pana in ziua de azi. Cel mai talentat dintre acesti asociati a fost John Cale, care a fost, dupa cate se pare, concediat de Reed in 1968 al doilea album al celor de la The Velvets (desi cei doi au mai lucrat la diferite alte proiecte de atunci).


Reed are o reputatie de persoana cu care se lucreaza dificil pe perioade mai lungi de timp si aceasta a facut ca vastele sale materiale discografice solo sa se ridice cu dificultate la standardele fixate de cele scoase cu The Velvets. Nicaieri nu a fost acest aspect mai vizibil decat pe albumul sau de debut solo -care i-a purtat numele- din 1971, inregistrat dupa o perioada mai lunga de pauza muzicala pe durata careia se intorsese la un moment dat in casa parintilor din Long Island. "Lou Reed" a constat in mare parte din versiuni temperate ale unor piese din epoca The Velvet; acesta ar fi putut profita de trupa pentru a scoate aceste compozitii in relief, lucru dovedit de versiunile rejuvenate a acestor piese pe care le-a inregistrat initial cu The Velvets (dintre care unele nu au iesit la lumina decat dupa aproximativ 25 de ani). Reed a fost energizat (fara a dori sa dam nastere unui joc neplacut de cuvinte) cand David Bowie si Mick Ronson i-au produs cel de-al doilea album - Transformer. Un set mai energic de piese a tradat influenta glam-rock, a inclus si unicul sau hit Top 20, "Walk on the Wild Side" si alte piese bune precum "Vicious" si "Satellite of Love". De asemenea, acest album l-a facut celebru in Marea Britanie, care a sesizat cu rapiditate influenta pe care Reed a exercitat-o asupra lui David Bowie si alti interpreti de glam rock.

Reed a intrat pe un teritoriu mai sobru odata cu albumul Berlin din 1973, productia sa orchestrala dulce invelind mesaje de disperare si suicid. In unele privinte cel mai ambitios si impresionant efort discografic solo al lui Reed, acesta a fost intampinat cu pareri mustratoare de catre critici, nedispusi la un nesfarsit sir de metaforizari(desi elegant executate) ale nesansei. Incredibil, intr-o retrospectiva, a intrat in Top Ten in Marea Britanie desi in SUA nu s-a bucurat de succes. Fiind tratat cu indiferenta pentru una dintre cele mai sobre (daca nu chiar una care iti da fiori) opere, Reed a decis in mod evident ca va da publicului ceea ce doreste. I-a pus pe chitaristii Steve Hunter si Dick Wagner (care deja cantasera pe albumul Berlin) sa dea muzicii sale un luciu pop-metal mai adecvat formatului acceptat de posturile de radio. In mod si mai deranjant, acesta a decis sa isi asume rolul de cartoon junkie pe care unii din publicul sau erau dornici sa i-l atribuie. Pe scena asta a insemnat par socant decolorat, unghii vopsite si injectii simulate cu substante halucinogene. Pe inregistrari, a dus la unele dintre cele mai neglijente reprezentatii ale sale. Una dintre acestea, albumul Sally Can"t Dance din 1974 a fost si cel mai reusit din punct de vedere comercial, atingand Top Ten si confirmand asadar instinctele cele mai rele ale lui Reed si ale publicului. Parca pentru a demonstra ca poate fi la fel de intransigent ca oricine, a lansat albumul Metal Machine Music, un asalt neintrerupt de zgomot electronic care nu poate fi ascultat. Parerile raman impartite cat priveste intrebarea daca albumul a fost o asertiune artistica, un articol de umplutura cu norma de lucru rezultat dintr-un contract sau o palma peste fata publicului.

Desi Reed nu s-a comportat in public atat de scandalos precum a facut-o la mijlocul anilor 70, a existat destul entuziasm in decadele care au urmat. Cand a decis sa devina serios, sincer si modest, a putut produce materiale miscatoare in ton cu cele mai bune productii vechi ale sale (parti din albumele Coney Island Baby si Street Hassle). Din alte puncte de vedere, acesta parea sa nu investeasca prea mult efort in nici o latura a cantecelor sale (albumul "Rock and Roll Heart"). Cu albumul din 1978, Take No Prisoners, el a furnizat unul dintre cele mai ciudate albume live din toate timpurile, mai mult un monolog de comedie (care nu a starnic rasul prea multor oameni) decat un document muzical. Red a fost intotdeauna o enigma, insa nimeni nu a pus la indoiala telul serios al muncii sale cu Velvet Underground. Ca interpret solo, devenea imposibil de spus cand era serios sau daca chiar mai dorea sa fie luat in serios.

La sfarsitul anilor 70 "The Bells" a dat tonul pentru cea mai mare parte a materialelor sale ulterioare. Reed avea sa se linisteasca; avea sa devina serios, sa vorbeasca despre probleme serioase, adulte, incluzand romantismul intre homosexuali, cu sinceritate. Nu a fost o idee rea, dar desi albumele care au urmat au fost mult mai consistente in ton, ele au ramas nestatornice din punct de vedere calitativ si chiar mai rau, puteau cateodata sa devina plictisitoare. Recrutarea lui Robert Quine pe postul de chitarist solo a ajutat si albumele The Blue Mask (1982) si New Sensations (1984) au avut un succes destul de mare, desi privind retrospectiv, nu au meritat comentariile foarte favorabile primite la momentul respectiv din partea unor critici. Chitaristul Quine, pe de alta parte, avea sa gaseasca dificila colaborarea cu Reed pe o perioada mai lunga de timp. Albumul "New York" din 1989 a anuntat o renastere comerciala si critica pentru Reed si intr-adevar a fost cel mai bun material al sau din ultima perioada de timp desi nu a spart nici un mare tipar stilistic. Reed lucreaza cel mai bine cand este confruntat cu o provocare, care a aparut can el a colaborat cu fostul partener John Cale in 1990 pentru un set de cantece pentru recent-decedatul Andy Warhol. Atat in concretizarea sa discografica cat si in cea scenica, acesta a fost materialul cel mai experimental pe care Reed l-a conceput dupa o perioada destul de lunga de timp.

Magic and Loss (1992) l-a intors pe Reed pe teritoriul mai familiar al New Yorkului in care se practica rockul clasic, din nou spre comentariile magulitoare ale criticilor. Reinfiintarea trupei Velvet Underground pentru un turneu european in 1993 nu a putut fi considerata insa un succes absolut. Spectatorii europeni erau impresionati sa vada legendele in carne si oase, dar reactia din partea criticilor in privinta reprezentatiilor a fost eterogena, iar in privinta materialului discografic lipsita de entuziasm. In mod si mai deranjant, conflictele vechi au redevenit o problema in cadrul grupului si reuniunea a luat sfarsit inainte de a avea o sansa sa ajunga in America. In acest moment Cale si Reed pareau determinati sa nu mai lucreze niciodata unul cu celalalt (moartea chitaristului trupei Sterling Morrison in 1995 a parut sa inghete pentru totdeauna perspectivele unor viitoare proiecte Velvet Underground). Membrii Velvet Underground ramasi in viata au fost inclusi in Rock and Roll Hall of Fame, interpretand o piesa nou-compusa pentru camaradul lor decedat, Morrison. Reed a incheiat anii 90 cu un album care l-a surprins explorand relatii - materialul discografic al anului 1996, Set the Twilight Reeling (multi au speculat ca albumul e biografic si se concentra pe colaborarea cu interpreta Laurie Anderson) nu s-a dovedit a fi unul dintre discurile lui Reed care sa fie mai aclamate de critica muzicala. De asemenea, Reed a gasit timp pentru a compune muzica pentru opera Timerocker scrisa de Robert Wilson, iar in 1998 a lansat albumul unplugged "Perfect Night: Live in London". In acelasi an Reed a aparut intr-o editie a emisiunii "American Masters" realizata de postul american de televiziune PBS care a facut o cronica a intregii sale cariere (lansata in cele din urma in format DVD, intitulat "Rock and Roll Heart").

Anul 2000 l-a gasit pe Reed lansand primul material la casa de discuri Reprise Records, albumul Ecstasy, o intoarcere glorioasa la rockul aspru si sincer, un "tour de force" cu care multi au cazut de acord ca a fost cel mai bun disc al sau de la "New York" incoace. Inca o colaborare cu Robert Wilson, POE-try, a urmat in 2001 si a continuat sa fie reprezentata pe scena pe intreg parcursul anului. Incluzand muzica noua semnata de Reed si cuvinte adaptate din textele macabre ale lui Edgar Allan Poe, POE-try a condus la urmatorul album de mari ambitii al lui Reed, The Raven. Animal Serenade, o colectie de cantece pe dublu-disc inregistrate la Wiltern Theater in Los Angeles, in timpul turneului sau mondial din 2003, a fost lansa in primavara lui 2004. Efortul live a constituit un asa-zis tribut pentru renumitul sau album live "Rock N Roll Animal" aparut cu 30 de ani in urma. In 2007, Reed a lansat "Hudson River Wind Meditations", un colaj cu sunet experimental continand 4 piese care comemora atat cele mai bune cat si cele mai proaste aspecte ale albumului sau "Metal Machine Music". In 2011 si-a unit fortele cu legendele heavy-metal Metallica pentru a crea Lulu, un labum alcatuit din materiale proaspete de studio. Compus de Reed, alaturi de James Hetfield & co. care au oferit indicatii legate de orchestrare si dinamica, albumul Lulu a combinat inconfundabila voce monotona a lui Reed cu puterea si ferocitatea talentului muzical al Metallica.

In cele din urma creatia muzicala solo a lui Reed nu se poate compara cu materialele produse impreuna cu Velvet, in ciuda faptului ca a acesta a fost mai mediatizat ca artist solo. Totusi, multi ar trebui sa recunoasca ca, exceptandu-l pe Neil Young, nici un alt star afirmat in anii 60 nu a continuat sa se dedice cu atata sarguinta crearii unor compozitii pline de inteles si care pastreaza aerul generatiei sale. Daca aceasta inseamna ca uneori el se bazeaza pe idei muzicale si lirice "de magazie", mai inseamna si ca a dovedit ca rockul poate ramane relevant si pentru ascultatorii care nu apartin categoriei adolescentilor innebuniti de hormoni.


Editor: Răzvan Bercea
SOCIALIZARE
Share |
ASTAZI IN MUZICA
1956 - Elvis Presley (cu Scotty Moore și Bill Black), au apărut pentru prima dată la televiziunea națională în emisiunea "Stage Show", a fraților Dorsey. A fost prima din șirul celor 6 apariții în cadrul spectacolului și prima din cele 8 care au fost înregistrate și difuzate de CBS TV din New York. După succesul primei apariții, au contractat alte 5 la începutul anului 1956. 

1963 - Aflați în turneu prin Marea Britanie, The Beatles au concertat la The Majestic Ballroom din Newcastle-upon-Tyne, Northumberland.

1965 - The Moody Blues au urcat pe locul 1 în topurile single britanice cu “Go Now!”, singurul lor hit No.1 în aceste topuri.

1965 - The Who au apărut pentru prima data în show-ul de la televiziunea britanică intitulat “Ready Steady Go!”. Pentru a obține imaginea dorită, publicul ales era format doar din adolescenți îmbrăcați în stilul vestimentar contemporan lor, Mod.

1967 - The Four Tops au cântat la The Royal Albert Hall, Londra. Pe afiș mai figurau: The Dakotas, Madeline Bell, The Remo Four și Johnny Watson.

1968 - Jim Morrison de la The Doors a fost arestat și acuzat de consum de alcool în loc public, după ce a hărțuit un agent de pază de la cinematograful pentru adulți din Las Vegas.

1977 - Al 10-lea album de studio al trupei Pink Floyd, “Animals”, s-a clasat pe locul 2 în topurile britanice. Conceptul copertei a aparținut lui Roger Waters, care la acea vreme locuia în apropiere de Clapham Common, și trecea cu mașina în mod constant pe lângă Centrala Electrică Battersea. Imaginea impozantă, dar dezafectată a clădirii a fost aleasă pentru copertă, completată cu cea a uriașului porc gonflabil ancorat între cele două turnuri .

1978 - Albumul “Rumours” a celor de la The Fleetwood Mac a intrat pe prima poziție a clasamentelor albumelor britanice, fiind de asemenea un No.1 în topurile americane. Albumul s-a vândut în peste 15 milioane de copii în toată lumea și a petrecut peste 440 de săptămâni în topurile din Marea Britanie.

1983 - Cântărețul britanic de Rock & Roll, Billy Fury, a murit în urma unui infarct. În 1961, a urcat pe locul 3 în topurile britanice cu single-ul “Halfway To Paradise”, plus încă alte 25 de piese intrate în Top 40 UK singles. “We Want Billy” (lansat în 1963, cu The Tornados) a fost primul din cele 5 albume live din istoria rock-ului britanic. A interpretat rolul rock"n" roller-ului "Stormy Tempest" în filmul “That"ll Be The Day” alături de David Essex și Ringo Starr.

1984 - Frankie Goes To Hollywood au demarat seria de 5 săptămâni în fruntea topurilor single din Marea Britanie cu “Relax!”. DJ-ul Mike Read de la BBC Radio 1 și-a exprimat în direct dezgustul față de coperta și versurile acestuia, anunțând refuzul său de a-l difuza fără să știe că postul BBC decisese deja nedifuzarea sa. Produs de către Trevor Horn, cântecul a rămas în topuri timp de 48 săptămâni.

1984 - Aflat în culise după spectacolul trupei Motley Crue din Buffalo, statul New York, Tommy Lee a aflat că iubita lui pozase fără știrea lui în actualul număr al revistei Penthouse, după ce un fan a formulat comentarii despre acest număr. Tommy l-a doborât la pământ doar cu un singur pumn, managerul trupei Motley, Doug Thaler, încercând să-l convingă pe fan să renunțe la formularea unei plângeri împotriva lui Lee.

1985 - Înregistrarea pentru “We Are The World”, echivalentul american al Band Aid, a avut loc la A&M Studios din Hollywood, Los Angeles. Compusă de Michael Jackson și Lionel Richie, piesa a fost interpretată de Stevie Wonder, Tina Turner, Bruce Springsteen, Diana Ross, Bob Dylan, (care a scris 4 versuri la single-ul caritabil), Ray Charles, Daryl Hall, John Oates, Cyndi Lauper, Steve Perry si Bob Geldof. Înregistrarea a fost produsă de Quincy Jones.

1988 - La 11 ani de la lansare, albumul trupei Sex Pistols, “Never Mind The Bollocks, Here"s The Sex Pistols”, a obținut un disc de aur, având vânzări de peste 500.000 de exemplare.

1990 - Paula Abdul a început șirul de 10 săptămâni ca No.1 în topurile albumelor din State cu “Forever Your Girl”. Abdul a petrecut 46 de săptămâni consecutive în topul Billboard 200 înainte de a deveni number one, devenind astfel albumul căruia i-a luat cel mai mult timp pentru a ajunge în fruntea topurilor.

1994 - Paul și Linda McCartney au participat la premiera World II a lui Wayne din Londra. Cuplul a mers apoi la Hard Rock Cafe, unde starul de cinema Mike Myers le-a înmânat un cec de 25.000 L (42.500 $) de la LIPA (The Liverpool Institute for Performing Arts) obținuți din vânzarea de burgeri vegetarieni de către Linda.

1995 - TLC a demarat șirul de 4 săptămâni ca lideră a topurilor single americane cu “Creep”, primul No.1 al grupului în SUA, și clasat pe locul 6 în Marea Britanie în anul următor.

1998 - Noel Gallagher, chitaristul trupei Oasis, a cântat într-un spectacol solo de 20 de minute la The King Head, un pub englezesc din Santa Monica, în fața a 250 de fani.

2000 - Saxofonistul și liderul de trupă Thomas "Beans" Bowles, moare de cancer la prostată la 73 de ani. A cântat în multe din sesiunile de înregistrări ale formației Motown, inclusiv cele ale lui Marvin Gaye, în ”What"s Going On”, ale Marthei and The Vandellas cu “Heat Wave” și a trupei The Supremes în “Baby Love”; a compus melodia piesei lui Stevie Wonder, “Fingertips Pt. 2”.

2001 - Limp Bizkit a început seria de 2 săptămâni ca No.1 în topurile albumelor britanice cu “Chocolate Starfish”.

2001 - Shaggy feat Ricardo Rikrot a staționat 2 săptămâni ca No.1 în topurile albumelor americane cu “It Wasn"t Me”. A fost de asemenea un No.1 în Marea Britanie.

2003 - Keven Conner, solistul de la H-Town, a murit într-un accident de mașină în Houston la vârsta de 28 de ani. Conner a murit când un SUV a mers pe lumina roșie și s-a izbit de mașina în care el era pasager și care tocmai îl luase de la un studio de înregistrări.

2004 - Fanii lui Elvis Presley și-au exprimat supărarea cu privire la tăierea unei benzi rare a pieselor de început ale cântărețului și vânzarea lor pe bucăți în cadrul unei licitații. Banda, care conținea o înregistrare făcută de Presley la începutul anilor ‘50, era acum prea fragilă pentru a mai putea fi cântată. Firma americană Master Tape Collection a spus că banda va fi tăiată în bucăți de 2-inch și vândute cu 270 L (460 $) bucata.

2004 - Faith Evans, solista de R&B, a apărut în fața unui judecător din Atlanta în urma acuzațiilor de posesie de droguri. Evans și soțul ei, Todd Russaw, au fost acuzați de posesie de marijuana și cocaină.

2005 - Cantautorul și bateristul britanic Jim Capaldi, moare de cancer la stomac la vârsta de 60 de ani. Membru al trupei Traffic, (în 1967, a avut single-ul “Hole In My Shoe” pe locul 2 în topurile britanice) și solo-ul din 1975, “Love Hurts”, pe locul 4). A lucrat cu Jimi Hendrix, Eric Clapton și George Harrison.

2007 - Dreamgirls: Music from the Motion Picture a ajuns lider al topurilor albumelor americane. Musicalul bazat pe povestea Dianei Ross și a trupei The Supremes i-a avut drept protagoniști pe Jamie Foxx, Beyonce Knowles, Eddie Murphy, Jennifer Hudson, Anika Noni Rose și Keith Robinson.

2008 - Madonna a ajuns în fruntea listei celor mai bogate artiste, conform Forbes.com. Primul top al celor mai bogate femei din industria muzicală a estimat că solista de 49 de ani a acumulat 72 milioane de $ (36 milioane de lire) în perioada iunie 2006 –iunie 2007. Madonna a obținut majoritatea veniturilor din turneul “Confessions” – cel mai profitabil turneu organizat de o cântăreață – cu încasări de 260 milioane $ (130 milioane lire) acumulate în turneul mondial. Barbra Streisand s-a clasat a 2-a, cu 60 milioane $ (30 milioane lire), urmată de Celine Dion cu 45 milioane $ (23.6 milioane lire), în mare parte obținuți din concertele de la Caesars Palace din Las Vegas.

2009 - Clapistul de la Lynyrd Skynyrd, Billy Powell, a murit la 56 de ani, posibil în uma unui infarct în Florida. Powell a sunat la poliție spunând că respiră greu, serviciul de urgență încercând apoi să-l resusciteze fără rezultat, decesul pronunțându-se o oră mai târziu. Powell ratase o programare la doctor cu o zi înainte de decesul său care era tocmai un control cardiologic. A cântat la pian în piesa lui Kid Rock, “All Summer Long”(o preluare a piesei “Sweet Home Alabama” a trupei Lynyrd Skynyrd).
 


Pentru mai multe click aici
CURSUL VALUTAR

Multumim pentru sprijinul acordat

Parerea ta

survey tool
////// /////

PARTENERI

 
 
Legende Rock Stiri Interviuri Album Photo Astazi in muzica Webradio Top20 Contact