|
Home » Ce erau de fapt emisiunile Metronom? |
...o adevarata scoala de muzica pentru romani, au reprezentat vocea libertății pentru o generație întreagă inainte de decembrie "89 pe unde scurte, emisiune transmisa de Europa Libera, post interzis la acea vreme de catre autoritatile comuniste. In fiecare zi, Cornel Chiriac si mai tirziu Radu Theodor, prezentau un album complet, cu prezentarile pieselor, cu descrierea copertilor albumului si multe alte informatii pe care ascultatorii le sorbeau cu sentimentul libertatii furate. Cornel Chiriac (Ionel Corneliu Chiriac; n. 8 mai 1941, Uspenca, Basarabia (azi Ucraina) — d. 4 martie 1975, München, Germania, a fost un jurnalist român, realizator de emisiuni radio, producător de formații muzicale, publicist și toboșar de jazz. A făcut liceul la Pitești și în 1966 a absolvit Institutul pedagogic, secția filologie din Pitești. Încă din adolescență a dovedit o pasiune pentru jazz, strângând toate informațiile posibile despre reprezentanții acestui gen și ascultând melodii pe unde putea. Copia pe caietele sale cărți, cronici, interviuri și știri din reviste de specialitate, apoi le traducea, separat, în limba română. „În timpul liceului se ocupa numai de muzică. Își pierdea nopțile scriind. Dimineața se trezea foarte greu să meargă la școală” își amintește mătușa lui. Unele dintre caiete au ajuns în mâna unor mari muzicieni autohtoni precum Radu Maltopol, Cristian Colan sau Johnny Răducanu, fiind singura sursă posibilă de informare în domeniul jazzului la acea vreme. Mare iubitor al jazzului, membru fondator al „Federației europene de jazz”, Chiriac va copia discuri întregi pe benzi și le va aranja în arhiva Radiodifuziunii. „Toată bandoteca radio este scrisă și pusă de mâna lui Cornel Chiriac”, avea să spună mai târziu Aurel Gherghel. A debutat la Radio în 1963, cu emisiunea „Jazz de ieri și de azi”, devenită ulterior „Jazz magazin”.
Muzica rock și „Metronom” Într-o noapte din 1967 a reușit să asculte toată discografia Beatles apărută până atunci, adusă în țară de Camil Petrescu jr. Acesta din urmă își reamintește: „Am venit a doua zi dimineață și dormea pe mașina de scris [...]; a ridicat capul și a spus: «Domnule, sunt senzaționali!» și a adormit la loc”. Descoperind gustul pentru rock, începând din 10 iulie 1967 Cornel Chiriac a realizat la Radio România cea mai populară emisiune de muzică de atunci, intitulată „Metronom”. În colaborare cu Geo Limbășanu, prezenta ascultătorilor informații la zi din sfera genurilor pop, rock sau jazz. Au fost difuzate melodii ale unor formații ori interpreți precum Beatles, Cream, Jimi Hendrix, Bob Dylan sau Joan Baez. Uneori se întâmpla ca anumite albume să fie prezentate publicului la doar două-trei zile de la apariția lor în Statele Unite.
La scurtă vreme după invazia Cehoslovaciei (21 august 1968) a difuzat pe post o baladă a lui Mircea Florian (în care se povestea cum cinci lupi mici și unul mai mare au atacat o stână) iar mai târziu melodia „Back in the USSR” a formației Beatles. Ca urmare, emisiunea „Metronom” a fost desființată în 1969.
„Cerbul de Aur” Ca producător, a sprijinit în special formațiile Phoenix (Timișoara) și Sideral (București). A realizat importante înregistrări cu primii în studioul Radio (1968-1969) și i-a promovat în diferite ocazii. În 1969 a întreprins demersuri pentru a-i aduce la Festivalul de la Brașov, reușind să îi includă în program. Ca o coincidență, Cliff Richard urma să susțină și el un concert, fiind cel care în urmă cu opt ani jucase în „Tinerii”, film care a stat la baza multor formații rock românești. Între timp, membrii Phoenix fuseseră cazați la Hotelul Nord din București pentru a fi vizionați de cenzură. În timpul desfășurării festivalului, Chiriac s-a întors de la Brașov cu vestea proastă a anulării concertului, dar s-a reîntors în speranța rezolvării problemei in extremis. Nereușind să convingă organizatorii, ca protest, s-a închis în camera sa de hotel și a dat foc la draperii. Personalul hotelului și pompierii au spart ușa pentru a stinge incendiul, iar Cornel Chiriac a dispărut în învălmășeală, având la el doar benzile cu melodiile Phoenix.
Cornel Chiriac în studioul REL Peste câteva zile a reușit să treacă granița în Austria cu ajutorul unei invitații falsificate (primită în timpul festivalului brașovean și având drept destinație inițială Polonia). A fost cazat într-un lagăr de refugiați, unde a fost descoperit de Noël Bernard, director al departamentului românesc al postului Radio Europa Liberă. După ce a rezolvat problema actelor, Cornel Chiriac și-a continuat activitatea la München, secția în limba română a postului de radio amintit, începând cu data de 2 iunie 1969. A reluat „Metronom”-ul, „Jazz magazin” și a inaugurat o a treia emisiune, „Jazz a la quarte”. Mai târziu, avea să mai modereze încă patru emisiuni de rock, pe lângă programele amintite (325 de minute săptămânal). La început, Chiriac și-a vărsat la microfon năduful împotriva celor care în România nu-l lăsaseră să-și facă treaba în Radio. Ioana Măgură Bernard își amintește: „S-a întâmplat de multe ori ca, în urma unor acte necugetate, Cornel să aibă asemenea probleme cu autoritățile germane și cu conducerea americană a Europei Libere, încât să fie pe punctul de a fi dat afară din Germania și din radio”. În cele din urmă, potrivit lui Noel Bernard, „și-a dat seama că nu politica, ci muzica era menirea lui”. A avut, până la moartea sa, o activitate bogată în domeniul muzicii, realizând printre altele și o traducere în limba română a operei-rock „Jesus Christ Superstar” (Andrew Lloyd Webber/Tim Rice). „O incredibilă putere de muncă, cultura muzicală, gustul infailibil, deschiderea spirituală spre orice experiment viabil, cunoașterea subtilităților limbii engleze literare din care traducea sute de texte ale pieselor de rock și rock progresiv, misiunea firesc asumată de a face cultură la radio, dar nu cu ifose, ci cu o naturalețe, cu o pasiune și o căldură a comunicativității ce au rămas de neuitat sunt calități ce i-au adus o imensă popularitate în România, în multe țări europene. Culmea - tineri italieni, olandezi, suedezi, ruși, bulgari îi ascultau emisiunile, deși nu întelegeau ce spune. Intonația, pronunția impecabilă a numelor, firescul vorbirii, îi cucereau pe toți. La Clubul „Prometeus” am aflat că „Metronomul” era ascultat până și la Irkuțk (Siberia).”
La 4 martie 1975, în apropierea miezului nopții, Cornel Chiriac este înjunghiat lângă mașina sa, într-o parcare din München. O oră mai târziu este găsit de o studentă care se întorcea acasă. Primul suspect arestat a fost Mario Gropp, un tânăr de 17 ani, ultima persoană văzută alături de Chiriac în acea seară. Pe măsură ce ancheta a avansat, Gropp a fost găsit vinovat și condamnat la 8 ani de închisoare. În țară s-a vorbit despre un asasinat politic, dus la îndeplinire de către Securitate. Chiar și după moartea lui aceasta a lansat diferite zvonuri: că ar fi fost antisemit ori homosexual, colaborator al Securității. Împrejurările morții sale nu au fost niciodată elucidate. Corpul lui Conel Chiriac a fost incinerat la München iar mama lui a adus cenușa în țară. Este îngropat în cimitirul Reînvierea din București.
Dispariția sa a fost primită cu amărăciune la București, după cum își amintesc jurnaliștii. Alexandru Sipa a organizat o serată la Clubul de jazz din Brașov, in memoriam. La București, formația Phoenix era în studioul „Electrecordului”, înregistrând albumul „Cantafabule”. „Vestea asasinării lui Cornel Chiriac, bunul prieten comun, ne-a găsit în studioul Tomis; am plâns toți ca niște copii...” declara Octavian Ursulescu într-un interviu.
La 24 februarie 1995, la Ploiești, a fost inaugurat Clubul de Jazz "Cornel Chiriac".
Mai multe informatii puteti gasi si asculta si pe siteurile de mai jos, chiar si un documentar realizat si difuzat de TVR Cultural.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cornel_Chiriac http://www.youtube.com/watch?v=kYzJR_9JpQ4 http://www.youtube.com/watch?v=IWU7EDjt6Qs&feature=related http://progressiveforum.discutfree.com/t305-metronom http://cornelchiriac.ro/articole/ http://www.europalibera.org/author/21228.html http://www.cornel-chiriac.org/audio_video.html http://www.qsl.ro/yo3ccc/Simpatizantii%20lui%20Cornel%20Chiriac/index.html http://www.5carti.ro/carte/metronom---o-emisiune-de-cornel-chiriac--i24892 http://progressiveforum.discutfree.com/t305p30-metronom http://forum.softpedia.com/lofiversion/index.php/t571834.html
|
|
SOCIALIZARE |
|
ASTAZI IN MUZICA |
Pentru mai multe click aici
|
CURSUL VALUTAR |
|
Multumim pentru sprijinul acordat
Parerea ta survey tool
//////
/////
|
PARTENERI |
|
|