Legende Rock Stiri Interviuri Album Photo Astazi in muzica Webradio Top20 Contact




ULTIMELE PIESE DIFUZATE
STIRI
PARTENERI
StreamingPulse
Koening Profile
 

Multumim pentru sprijinul acordat


Follow radio_KPTV on Twitter


Recomandarea Saptamanii

Radio Vectors by Vecteezy

HOROSCOP

Home » Legende Rock » L » Lou Reed
Facebook   Twitter   email

Cariera lui Lou Reed este incompatibila cu o rezumare capsulara. Ca si David Bowie (pe care Reed l-a inspirat direct in multe privinte), Reed si-a transformat de multe ori imaginea, schimbandu-se din glam-rockerul afectat intr-un junky cu infatisare infioratoare, in noiseman avangardist, in rocker fatis-proclamat sau un tip ca oricare altul. O priza si o intelegere mai ferma a calitatilor brute ale rockului, i-au asigurat acestuia un parcurs mai consistent in cariera fata de Bowie, in special in ultimii ani. Cu toate acestea, portofoliul sau este inconsistent atat din punct de vedere calitativ cat si din cel al orientarii stilistice. A-ti placea unul dintre LP-urile lui Lou Reed, sau mai multe, ori chiar toate pe care le-a lansat intr-o anumita perioada, nu reprezinta o garantie ca iti vor placea toate sau macar majoritatea. In ciuda acestui fapt, putini ar nega imensa importanta si considerabilele realizari ale lui Reed. Precum s-a scris adeseori, el a extins vocabularul versurilor rock&roll pe teritoriul interzis al sexului pervers, uzului(si abuzului) de droguri, decadentei, travestitilor, homosexualitatii si al depresiei suicidale. Dupa cum s-a aratat mai putin, el a ramas (si ramane) devotat ideii de a utiliza rock&rollul ca un for al exprimarii literare, mature, inaintata in varsta de mijloc, fara a deveni fin din punct de vedere liric sau afabil din punct de vedere muzical. In general, a acceptat aceste atributii dificile cu o onestitate intransigenta si o doza mare de realism. Din aceste motive e adeseori amintit ca stramosul cel mai important al punkului. Adeseori, insa, se trece cu vederea ca este cel putin la fel de priceput in sarbatorirea bucuriei romantice si a rock&roll-ului insusi, precum este in descrierea realitatii urbane chinuitoare.

Desi Reed a avut cel mai mare succes ca artist solo, realizarile cele mai longevive le-a avut in anii 60 ca leader al trupei the Velvet Underground. Daca Read nu ar fi scos albume solo, munca sa ca principal solist si compozitor pentru The Velvets i-ar fi asigurat statutul de unul dintre cei mai mari profeti ai muzicii rock din toate timpurile. The Velvet Underground sunt discutati in toate amanuntele in multe alte privinte, insa e suficient sa se remarce ca cele 4 albume de studio inregistrate cu Reed la carma reprezinta material esential de auditie, precum este si o mare parte din materialul lor live si neesential. "Heroin," "Sister Ray," "Sweet Jane," "Rock and Roll," "Venus in Furs," "All Tomorrow"s Parties," "What Goes On," si "Lisa Says" sunt doar cele mai cunoscute clasice pe care Reed le-a compus si le-a cantat pentru grup. In ciuda faptului ca The Velvets erau inovativi in spargerea taboo-urilor lirice si instrumentale, acestia n-au fost apreciati in perioada in care au fost activi. 5 ani de succes comercial redus a reprezentat fara indoiala un factor pentru plecarea lui Reed din trupa -al carei membru fondator era- in august 1970, tocmai inainte de lansarea celui mai accesibil efort al lor - albumul Loaded. Desi cantecele si vocea -cu continut de intelepciune stradala si alternanta intre cant si vorba- a dominat The Velvets, el s-a bazat pe colaboratorii sai talentati mai mult decat a constientizat sau decat este dispus sa recunoasca pana in ziua de azi. Cel mai talentat dintre acesti asociati a fost John Cale, care a fost, dupa cate se pare, concediat de Reed in 1968 al doilea album al celor de la The Velvets (desi cei doi au mai lucrat la diferite alte proiecte de atunci).


Reed are o reputatie de persoana cu care se lucreaza dificil pe perioade mai lungi de timp si aceasta a facut ca vastele sale materiale discografice solo sa se ridice cu dificultate la standardele fixate de cele scoase cu The Velvets. Nicaieri nu a fost acest aspect mai vizibil decat pe albumul sau de debut solo -care i-a purtat numele- din 1971, inregistrat dupa o perioada mai lunga de pauza muzicala pe durata careia se intorsese la un moment dat in casa parintilor din Long Island. "Lou Reed" a constat in mare parte din versiuni temperate ale unor piese din epoca The Velvet; acesta ar fi putut profita de trupa pentru a scoate aceste compozitii in relief, lucru dovedit de versiunile rejuvenate a acestor piese pe care le-a inregistrat initial cu The Velvets (dintre care unele nu au iesit la lumina decat dupa aproximativ 25 de ani). Reed a fost energizat (fara a dori sa dam nastere unui joc neplacut de cuvinte) cand David Bowie si Mick Ronson i-au produs cel de-al doilea album - Transformer. Un set mai energic de piese a tradat influenta glam-rock, a inclus si unicul sau hit Top 20, "Walk on the Wild Side" si alte piese bune precum "Vicious" si "Satellite of Love". De asemenea, acest album l-a facut celebru in Marea Britanie, care a sesizat cu rapiditate influenta pe care Reed a exercitat-o asupra lui David Bowie si alti interpreti de glam rock.

Reed a intrat pe un teritoriu mai sobru odata cu albumul Berlin din 1973, productia sa orchestrala dulce invelind mesaje de disperare si suicid. In unele privinte cel mai ambitios si impresionant efort discografic solo al lui Reed, acesta a fost intampinat cu pareri mustratoare de catre critici, nedispusi la un nesfarsit sir de metaforizari(desi elegant executate) ale nesansei. Incredibil, intr-o retrospectiva, a intrat in Top Ten in Marea Britanie desi in SUA nu s-a bucurat de succes. Fiind tratat cu indiferenta pentru una dintre cele mai sobre (daca nu chiar una care iti da fiori) opere, Reed a decis in mod evident ca va da publicului ceea ce doreste. I-a pus pe chitaristii Steve Hunter si Dick Wagner (care deja cantasera pe albumul Berlin) sa dea muzicii sale un luciu pop-metal mai adecvat formatului acceptat de posturile de radio. In mod si mai deranjant, acesta a decis sa isi asume rolul de cartoon junkie pe care unii din publicul sau erau dornici sa i-l atribuie. Pe scena asta a insemnat par socant decolorat, unghii vopsite si injectii simulate cu substante halucinogene. Pe inregistrari, a dus la unele dintre cele mai neglijente reprezentatii ale sale. Una dintre acestea, albumul Sally Can"t Dance din 1974 a fost si cel mai reusit din punct de vedere comercial, atingand Top Ten si confirmand asadar instinctele cele mai rele ale lui Reed si ale publicului. Parca pentru a demonstra ca poate fi la fel de intransigent ca oricine, a lansat albumul Metal Machine Music, un asalt neintrerupt de zgomot electronic care nu poate fi ascultat. Parerile raman impartite cat priveste intrebarea daca albumul a fost o asertiune artistica, un articol de umplutura cu norma de lucru rezultat dintr-un contract sau o palma peste fata publicului.

Desi Reed nu s-a comportat in public atat de scandalos precum a facut-o la mijlocul anilor 70, a existat destul entuziasm in decadele care au urmat. Cand a decis sa devina serios, sincer si modest, a putut produce materiale miscatoare in ton cu cele mai bune productii vechi ale sale (parti din albumele Coney Island Baby si Street Hassle). Din alte puncte de vedere, acesta parea sa nu investeasca prea mult efort in nici o latura a cantecelor sale (albumul "Rock and Roll Heart"). Cu albumul din 1978, Take No Prisoners, el a furnizat unul dintre cele mai ciudate albume live din toate timpurile, mai mult un monolog de comedie (care nu a starnic rasul prea multor oameni) decat un document muzical. Red a fost intotdeauna o enigma, insa nimeni nu a pus la indoiala telul serios al muncii sale cu Velvet Underground. Ca interpret solo, devenea imposibil de spus cand era serios sau daca chiar mai dorea sa fie luat in serios.

La sfarsitul anilor 70 "The Bells" a dat tonul pentru cea mai mare parte a materialelor sale ulterioare. Reed avea sa se linisteasca; avea sa devina serios, sa vorbeasca despre probleme serioase, adulte, incluzand romantismul intre homosexuali, cu sinceritate. Nu a fost o idee rea, dar desi albumele care au urmat au fost mult mai consistente in ton, ele au ramas nestatornice din punct de vedere calitativ si chiar mai rau, puteau cateodata sa devina plictisitoare. Recrutarea lui Robert Quine pe postul de chitarist solo a ajutat si albumele The Blue Mask (1982) si New Sensations (1984) au avut un succes destul de mare, desi privind retrospectiv, nu au meritat comentariile foarte favorabile primite la momentul respectiv din partea unor critici. Chitaristul Quine, pe de alta parte, avea sa gaseasca dificila colaborarea cu Reed pe o perioada mai lunga de timp. Albumul "New York" din 1989 a anuntat o renastere comerciala si critica pentru Reed si intr-adevar a fost cel mai bun material al sau din ultima perioada de timp desi nu a spart nici un mare tipar stilistic. Reed lucreaza cel mai bine cand este confruntat cu o provocare, care a aparut can el a colaborat cu fostul partener John Cale in 1990 pentru un set de cantece pentru recent-decedatul Andy Warhol. Atat in concretizarea sa discografica cat si in cea scenica, acesta a fost materialul cel mai experimental pe care Reed l-a conceput dupa o perioada destul de lunga de timp.

Magic and Loss (1992) l-a intors pe Reed pe teritoriul mai familiar al New Yorkului in care se practica rockul clasic, din nou spre comentariile magulitoare ale criticilor. Reinfiintarea trupei Velvet Underground pentru un turneu european in 1993 nu a putut fi considerata insa un succes absolut. Spectatorii europeni erau impresionati sa vada legendele in carne si oase, dar reactia din partea criticilor in privinta reprezentatiilor a fost eterogena, iar in privinta materialului discografic lipsita de entuziasm. In mod si mai deranjant, conflictele vechi au redevenit o problema in cadrul grupului si reuniunea a luat sfarsit inainte de a avea o sansa sa ajunga in America. In acest moment Cale si Reed pareau determinati sa nu mai lucreze niciodata unul cu celalalt (moartea chitaristului trupei Sterling Morrison in 1995 a parut sa inghete pentru totdeauna perspectivele unor viitoare proiecte Velvet Underground). Membrii Velvet Underground ramasi in viata au fost inclusi in Rock and Roll Hall of Fame, interpretand o piesa nou-compusa pentru camaradul lor decedat, Morrison. Reed a incheiat anii 90 cu un album care l-a surprins explorand relatii - materialul discografic al anului 1996, Set the Twilight Reeling (multi au speculat ca albumul e biografic si se concentra pe colaborarea cu interpreta Laurie Anderson) nu s-a dovedit a fi unul dintre discurile lui Reed care sa fie mai aclamate de critica muzicala. De asemenea, Reed a gasit timp pentru a compune muzica pentru opera Timerocker scrisa de Robert Wilson, iar in 1998 a lansat albumul unplugged "Perfect Night: Live in London". In acelasi an Reed a aparut intr-o editie a emisiunii "American Masters" realizata de postul american de televiziune PBS care a facut o cronica a intregii sale cariere (lansata in cele din urma in format DVD, intitulat "Rock and Roll Heart").

Anul 2000 l-a gasit pe Reed lansand primul material la casa de discuri Reprise Records, albumul Ecstasy, o intoarcere glorioasa la rockul aspru si sincer, un "tour de force" cu care multi au cazut de acord ca a fost cel mai bun disc al sau de la "New York" incoace. Inca o colaborare cu Robert Wilson, POE-try, a urmat in 2001 si a continuat sa fie reprezentata pe scena pe intreg parcursul anului. Incluzand muzica noua semnata de Reed si cuvinte adaptate din textele macabre ale lui Edgar Allan Poe, POE-try a condus la urmatorul album de mari ambitii al lui Reed, The Raven. Animal Serenade, o colectie de cantece pe dublu-disc inregistrate la Wiltern Theater in Los Angeles, in timpul turneului sau mondial din 2003, a fost lansa in primavara lui 2004. Efortul live a constituit un asa-zis tribut pentru renumitul sau album live "Rock N Roll Animal" aparut cu 30 de ani in urma. In 2007, Reed a lansat "Hudson River Wind Meditations", un colaj cu sunet experimental continand 4 piese care comemora atat cele mai bune cat si cele mai proaste aspecte ale albumului sau "Metal Machine Music". In 2011 si-a unit fortele cu legendele heavy-metal Metallica pentru a crea Lulu, un labum alcatuit din materiale proaspete de studio. Compus de Reed, alaturi de James Hetfield & co. care au oferit indicatii legate de orchestrare si dinamica, albumul Lulu a combinat inconfundabila voce monotona a lui Reed cu puterea si ferocitatea talentului muzical al Metallica.

In cele din urma creatia muzicala solo a lui Reed nu se poate compara cu materialele produse impreuna cu Velvet, in ciuda faptului ca a acesta a fost mai mediatizat ca artist solo. Totusi, multi ar trebui sa recunoasca ca, exceptandu-l pe Neil Young, nici un alt star afirmat in anii 60 nu a continuat sa se dedice cu atata sarguinta crearii unor compozitii pline de inteles si care pastreaza aerul generatiei sale. Daca aceasta inseamna ca uneori el se bazeaza pe idei muzicale si lirice "de magazie", mai inseamna si ca a dovedit ca rockul poate ramane relevant si pentru ascultatorii care nu apartin categoriei adolescentilor innebuniti de hormoni.


Editor: Răzvan Bercea
SOCIALIZARE
Share |
ASTAZI IN MUZICA
1958 - Lord Rockinghams XI au ajuns în prima poziție a topurilor single din Marea Britanie cu “Hoot"s Mon”, (bazat pe melodia folk tradițională scoțiană “One Hundred Pipers”). Lord Rockingham"s XI au ajuns trupa show-ului TV britanic “Oh Boy” a lui Jack Good.

1961 - The Everly Brothers au început serviciul activ în cadrul Corpului de Rezervă al Batalionului 8 Marină, lucrând ca artileriști.

1965 - Departamentul de vânzări al magazinului Harrods din Londra a oprit accesul publicului pentru ca membrii trupei The Beatles să-și poată face în liniște cumpărăturile de Crăciun.

1965 - The Seekers au ajuns în fruntea topurilor single din Marea Britanie cu “The Carnival Is Over”, acesta fiind cel de-al doilea no.1 al grupului. Piesa originală era o melodie populară rusească din anul 1883, a cărei versuri noi au fost scrise de Tom Springfield (fratele lui Dusty Springfield). Cântecul s-a vândut în peste 93.000 de copii pe zi, ajungând al 30-lea cel mai bine vândut single din toate timpurile din Marea Britanie.

1966 - The Jimi Hendrix Experience și-au făcut debutul live în Marea Britanie la The Bag O"Nails Club din Londra, unde au cântat împreună cu DJ-ul clubului. Eric Clapton, Pete Townshend, The Beatles, Mick Jagger, Brian Jones, Jeff Beck, Jimmy Page, The Hollies și The Small Faces, obișnuiau să-și petreacă timpul pe acolo.

1968 - Albumul “The White Album” al celor de la The Beatles a fost lansat în Statele Unite. Notabil pentru caracterul eclectic al melodiilor, albumul s-a vândut în peste 30 de milioane de exemplare pe întreg mapamondul, fiind listat al 10-lea album în lista revistei Rolling Stone, "500 Greatest Albums of All Time". Albumul conținea: “Ob-La-Di, Ob-La-Da”, “Dear Prudence”, “Helter Skelter”, “Blackbird”, “Back In The USSR” și melodia lui George Harrisons, ”While My Guitar Gently Weeps”. Albumul a petrecut 101 săptămâni în topurile americane, ajungând chiar și pe locul 1.

1969 - John Lennon a înapoiat Reginei ordinul (MBE) primit din partea majestății sale, în urma implicării Marii Britanii în războiul din Biafra, Nigeria, a SUA în Vietnam, și ca rezultat al căderii în clasamente a ultimului său single, “Cold Turkey”.

1972 - Chuck Berry a ajuns lider al topurilor single din Marea Britanie cu “My Ding a-Ling”, singurul său no.1 în topurile britanice. Melodia a fost înregistrată, în varianta originală, de Dave Bartholomew în 1952. Versiunea lui Berry era dintr-un concert înregistrat la The Locarno Ballroom din Coventry, Anglia, în 3 februarie 1972. DJ-ul postului de radio WMEX Jim Connors a primit un disc de aur pentru descoperirea cântecului și ducându-l spre locul 1 prin difuzarea sa la radio și printre colegii său de breaslă din SUA.

1974 - Cântărețul și compozitorul britanic Nick Drake a murit în somn, la vârsta de 26 de ani, în urma unei supradoze de tryptasol, un puternic antidepresiv. Drake a semnat cu Island Records când avea doar 20 de ani, înregistrând în 1972 clasicul album “Pink Moon”. În anul 2000, Wolkswagen a folosit piesa omonimă de pe album într-o reclamă de televiziune, astfel încât Drake a vândut într-o lună mai multe discuri decât vânduse în ultimii 30 de ani.

1976 - The Band au cântat în ultimul lor concert, “The Last Waltz” cu ocazia Zilei Recunoștinței din America, la Winterland Ballroom, în San Francisco. În show au mai apărut: Joni Mitchell, Dr John, Neil Young, Van Morrison, Neil Diamond, Eric Clapton și alții. Evenimentul a fost filmat de regizorul Martin Scorsese, care a făcut un documentar cu același nume, lansat în 1978.

1984 - Crema muzicii pop britanice s-a întâlnit în studiourile S.A.R.M. din Londra, pentru a înregistrat istorica melodie “Do They Know It"s Christmas?”. Cântecul, scris de Bob Geldof și Midge Ure, i-a avut ca interpreți pe Paul Young, Bono, Boy George, Sting și George Michael. A ajuns să se vândă în peste 3 milioane de exemplare în Marea Britanie, devenind înregistrarea cu cea mai mare vânzare din toate timpurile, încasările ridicându-se la peste 8 milioane de lire sterline (13,6 milioane de dolari) în întreaga lume.

1992 - S-a lansat în toată SUA “The Bodyguard”, cu Whitney Houston și Kevin Costner. Filmul, în care a debutat Houston, a fost scris de Lawrence Kasdan în anii ‘70, pentru Steve McQueen și Diana Ross. În 1992, a devenit al 2-lea film din întreaga lume după valoarea încasărilor, soundtrackul devenind cea mai bine vândută piesă de pe coloana sonoră a unui film a tuturor timpurilor, vânzându-se în peste 42 de milioane de exemplare pe întreg mapamondul.

1995 - Thom Yorke, cântărețul trupei Radiohead, a leșinat la mijlocul concertului său din Munchen, Germania, din cauza epuizării.

1995 - Whitney Houston a ajuns pe locul 1 al topurilor single din Statele Unite cu “Exhale (Shoop Shoop)”, scrisă de Babyface și preluată din filmul “Waiting To Exhale”, ceea ce i-a adus lui Whitney cel de-al 11-lea său no.1.

1999 - Alan McGee, șeful casei de discuri Creation, a anunțat că părăsește compania. McGee a fost cel care a semnat cu Oasis după ce i-a văzut cântând într-un spectacol din Glasgow, Scoția. Casa de discuri a fost marca sub care au înregistrat alte acte artistice, printre care Primal Scream și Teenage Fanclub.

2000 - Un spărgător de case a intrat în locuința lui Alice Cooper din Paradise Valley, și a furat bunuri în valoare de peste 6.000 de dolari (haine, pantofi) din camera aparținând fiicei cântărețului, precum și 4 din discurile de aur ale cântărețului.

2001 - Garth Brooks, cântărețul american de muzică country, a ajuns no.1 în topurile albumelor din Statele Unite cu cel de-al nouălea său album de studio, “Scarecrow”, ultimul album al lui Brooks înaintea intrării sale în conul de umbră care a durat 10 ani.

2001 - Robbie Williams a demarat seria de 8 săptămâni în prima poziție a topurilor albumelor din Marea Britanie cu “Swing When You"re Winning”. Albumul a petrecut 57 de săptămâni în topurile albumelor din Marea Britanie, primind 7 discuri de platină, și devenind cel de-al 49-lea cel mai bine vândut album din toate timpurile din Marea Britanie.

2003 - Michael Jackson și-a lansat un site pe internet pentru a se apăra de acuzațiile privind abuzul sexual asupra unui băiețel de 12 ani. Cântărețul a postat un mesaj spunând că acuzațiile s-au bazat “pe o mare minciună” și că va căuta să încheie ”această perioadă oribilă ” din viața sa, dovedind falsitatea lor în fața instanței.

2003 - Glen Campbell a fost arestat în Phoenix, Arizona, având o alcoolemie de 0,20 la mie, după ce mașina sa BMW a distrus o Toyota Camry. El a fost acuzat de conducere sub influența alcoolului mult peste limita legală, accident și fugă de la locul accidentului, precum și de atac asupra unui ofițer de poliție. Un ofițer de poliție a raportat că în timp ce era reținut, Campbell a fredonat repetitiv “Rhinestone Cowboy”.

2003 - Meat Loaf a fost supus unei intervenții pe cord într-un spital din Londra, după de a fost diagnosticat cu aritmii puternice ale inimii. În vârstă de 52 de ani, cântărețul a căzut pe scenă în timpul concertului dat pe 17 noiembrie pe Wembley Arena din Londra.

2005 - Take That a anunțat că se vor reuni pentru un turneu la 10 ani de la destrămarea trupei. În cadrul unei conferințe de presă ținută la Londra, Gary Barlow, Jason Orange, Mark Owen și Howard Donald au declarat că vor cânta împreună în turneul din aprilie 2006, dar fără Robbie Williams.

2005 - Autoritățile din Vietnam au extins perioada de detenție a lui Gary Glitter cu încă 4 luni, fiind acuzat că a avut relații sexuale cu fete minore. Glitter a fost reținut fiind suspectat de comiterea de abuz sexual asupra unor copii. Fostul cântăreț a negat acuzațiile de a fi avut relații sexuale cu 2 fete minore, din care una de 12 ani.

2005 - Madonna a obținut cel de-al 6-lea no.1 în topurile albumelor din Statele Unite cu “Confessions on a Dance Floor”, fiind cel de-al treilea album consecutiv intrat în partea superioară a topurilor americane. Albumul a ajuns pe locul 1 în topurile din 40 de țări, stabilind un nou record. Precedentul record era deținut de The Beatles care au ajuns no.1 în 36 de țări în anul 2000.

2007 - Kevin Dubrow, fostul lider al trupei de metal Quiet Riot, a fost găsit mort în casa sa din Las Vegas, la vârsta de 52 de ani. Lansat în 1983, “Metal Health” a fost primul album de metal music intrat în topurile americane. Cel mai mare hit al trupei a fost “Cum on Feel the Noize”, un cover al melodiei lui Slade care se zice că a fost înregistrată de aceștia din prima încercare.

2008 - Disputa legală privind un contract muzical dintre Michael Jackson și un șeic arab, a luat sfârșit cu o “înțelegere amiabilă”. Jackson a trebuit să zboare în Marea Britanie pentru a aduce dovezi Înaltei Curți de Justiție înainte de încheierea unei înțelegeri de principiu. Fiul Regelui din Bahrain, șeicul Abdulla Bin Hamad Bin Isa Al-Khalifa, l-a dat în judecată pe Jackson pentru 4,7 milioane de lire reclamând neonorarea unui contract muzical.

2010 - Un restaurant a căzut victimă unui farsor care a comandat 178 de pizza, spunând că sunt pentru cântărețul Bob Dylan și echipa sa. Un impostor, a făcut o glumă proastă în timpul unui concert a lui Dylan, facând o comandă la restaurantul lui Antonio pentru fabuloasa sumă de 3.900 de dolari. El a spus că posesorul celor 178 de pizza este Dylan și echipa sa care va concerta în Amherst, Massachusetts. Echipa lui Antonio a lucrat până la 5,30 dimineața pentru a face pizza, dar a rămas cu gura căscată când nimeni n-a venit s-o ridice.

2011 - Don DeVito, unul din directorii de o viață ai Columbia Records, a murit la vârsta de 72 de ani, după o luptă de 16 ani cu cancerul de prostată. DeVito a lucrat alături de Bruce Springsteen, Billy Joel și Aerosmith. Devito a început ca și chitarist pentru Al Kooper, apoi și-a format propria trupă, The Sabres, care ulterior s-a destrămat în mijlocul unui turneu. Conform declarațiilor reprezentanților companiei, DeVito era prin Fort Smith, Arkansas, când l-a întâlnit din întâmplare pe Johnny Cash, cu care a devenit prieten pe viață; Cash îl va prezenta mai târziu pe DeVito lui Dylan. 


Pentru mai multe click aici
CURSUL VALUTAR

Multumim pentru sprijinul acordat

Parerea ta

survey tool
////// /////

PARTENERI

 
 
Legende Rock Stiri Interviuri Album Photo Astazi in muzica Webradio Top20 Contact