Legende Rock Stiri Interviuri Album Photo Astazi in muzica Webradio Top20 Contact




ULTIMELE PIESE DIFUZATE
STIRI
PARTENERI
StreamingPulse
Koening Profile
 

Multumim pentru sprijinul acordat


Follow radio_KPTV on Twitter


Recomandarea Saptamanii

Radio Vectors by Vecteezy

HOROSCOP

Home » Legende Rock » L » Lou Reed
Facebook   Twitter   email

Cariera lui Lou Reed este incompatibila cu o rezumare capsulara. Ca si David Bowie (pe care Reed l-a inspirat direct in multe privinte), Reed si-a transformat de multe ori imaginea, schimbandu-se din glam-rockerul afectat intr-un junky cu infatisare infioratoare, in noiseman avangardist, in rocker fatis-proclamat sau un tip ca oricare altul. O priza si o intelegere mai ferma a calitatilor brute ale rockului, i-au asigurat acestuia un parcurs mai consistent in cariera fata de Bowie, in special in ultimii ani. Cu toate acestea, portofoliul sau este inconsistent atat din punct de vedere calitativ cat si din cel al orientarii stilistice. A-ti placea unul dintre LP-urile lui Lou Reed, sau mai multe, ori chiar toate pe care le-a lansat intr-o anumita perioada, nu reprezinta o garantie ca iti vor placea toate sau macar majoritatea. In ciuda acestui fapt, putini ar nega imensa importanta si considerabilele realizari ale lui Reed. Precum s-a scris adeseori, el a extins vocabularul versurilor rock&roll pe teritoriul interzis al sexului pervers, uzului(si abuzului) de droguri, decadentei, travestitilor, homosexualitatii si al depresiei suicidale. Dupa cum s-a aratat mai putin, el a ramas (si ramane) devotat ideii de a utiliza rock&rollul ca un for al exprimarii literare, mature, inaintata in varsta de mijloc, fara a deveni fin din punct de vedere liric sau afabil din punct de vedere muzical. In general, a acceptat aceste atributii dificile cu o onestitate intransigenta si o doza mare de realism. Din aceste motive e adeseori amintit ca stramosul cel mai important al punkului. Adeseori, insa, se trece cu vederea ca este cel putin la fel de priceput in sarbatorirea bucuriei romantice si a rock&roll-ului insusi, precum este in descrierea realitatii urbane chinuitoare.

Desi Reed a avut cel mai mare succes ca artist solo, realizarile cele mai longevive le-a avut in anii 60 ca leader al trupei the Velvet Underground. Daca Read nu ar fi scos albume solo, munca sa ca principal solist si compozitor pentru The Velvets i-ar fi asigurat statutul de unul dintre cei mai mari profeti ai muzicii rock din toate timpurile. The Velvet Underground sunt discutati in toate amanuntele in multe alte privinte, insa e suficient sa se remarce ca cele 4 albume de studio inregistrate cu Reed la carma reprezinta material esential de auditie, precum este si o mare parte din materialul lor live si neesential. "Heroin," "Sister Ray," "Sweet Jane," "Rock and Roll," "Venus in Furs," "All Tomorrow"s Parties," "What Goes On," si "Lisa Says" sunt doar cele mai cunoscute clasice pe care Reed le-a compus si le-a cantat pentru grup. In ciuda faptului ca The Velvets erau inovativi in spargerea taboo-urilor lirice si instrumentale, acestia n-au fost apreciati in perioada in care au fost activi. 5 ani de succes comercial redus a reprezentat fara indoiala un factor pentru plecarea lui Reed din trupa -al carei membru fondator era- in august 1970, tocmai inainte de lansarea celui mai accesibil efort al lor - albumul Loaded. Desi cantecele si vocea -cu continut de intelepciune stradala si alternanta intre cant si vorba- a dominat The Velvets, el s-a bazat pe colaboratorii sai talentati mai mult decat a constientizat sau decat este dispus sa recunoasca pana in ziua de azi. Cel mai talentat dintre acesti asociati a fost John Cale, care a fost, dupa cate se pare, concediat de Reed in 1968 al doilea album al celor de la The Velvets (desi cei doi au mai lucrat la diferite alte proiecte de atunci).


Reed are o reputatie de persoana cu care se lucreaza dificil pe perioade mai lungi de timp si aceasta a facut ca vastele sale materiale discografice solo sa se ridice cu dificultate la standardele fixate de cele scoase cu The Velvets. Nicaieri nu a fost acest aspect mai vizibil decat pe albumul sau de debut solo -care i-a purtat numele- din 1971, inregistrat dupa o perioada mai lunga de pauza muzicala pe durata careia se intorsese la un moment dat in casa parintilor din Long Island. "Lou Reed" a constat in mare parte din versiuni temperate ale unor piese din epoca The Velvet; acesta ar fi putut profita de trupa pentru a scoate aceste compozitii in relief, lucru dovedit de versiunile rejuvenate a acestor piese pe care le-a inregistrat initial cu The Velvets (dintre care unele nu au iesit la lumina decat dupa aproximativ 25 de ani). Reed a fost energizat (fara a dori sa dam nastere unui joc neplacut de cuvinte) cand David Bowie si Mick Ronson i-au produs cel de-al doilea album - Transformer. Un set mai energic de piese a tradat influenta glam-rock, a inclus si unicul sau hit Top 20, "Walk on the Wild Side" si alte piese bune precum "Vicious" si "Satellite of Love". De asemenea, acest album l-a facut celebru in Marea Britanie, care a sesizat cu rapiditate influenta pe care Reed a exercitat-o asupra lui David Bowie si alti interpreti de glam rock.

Reed a intrat pe un teritoriu mai sobru odata cu albumul Berlin din 1973, productia sa orchestrala dulce invelind mesaje de disperare si suicid. In unele privinte cel mai ambitios si impresionant efort discografic solo al lui Reed, acesta a fost intampinat cu pareri mustratoare de catre critici, nedispusi la un nesfarsit sir de metaforizari(desi elegant executate) ale nesansei. Incredibil, intr-o retrospectiva, a intrat in Top Ten in Marea Britanie desi in SUA nu s-a bucurat de succes. Fiind tratat cu indiferenta pentru una dintre cele mai sobre (daca nu chiar una care iti da fiori) opere, Reed a decis in mod evident ca va da publicului ceea ce doreste. I-a pus pe chitaristii Steve Hunter si Dick Wagner (care deja cantasera pe albumul Berlin) sa dea muzicii sale un luciu pop-metal mai adecvat formatului acceptat de posturile de radio. In mod si mai deranjant, acesta a decis sa isi asume rolul de cartoon junkie pe care unii din publicul sau erau dornici sa i-l atribuie. Pe scena asta a insemnat par socant decolorat, unghii vopsite si injectii simulate cu substante halucinogene. Pe inregistrari, a dus la unele dintre cele mai neglijente reprezentatii ale sale. Una dintre acestea, albumul Sally Can"t Dance din 1974 a fost si cel mai reusit din punct de vedere comercial, atingand Top Ten si confirmand asadar instinctele cele mai rele ale lui Reed si ale publicului. Parca pentru a demonstra ca poate fi la fel de intransigent ca oricine, a lansat albumul Metal Machine Music, un asalt neintrerupt de zgomot electronic care nu poate fi ascultat. Parerile raman impartite cat priveste intrebarea daca albumul a fost o asertiune artistica, un articol de umplutura cu norma de lucru rezultat dintr-un contract sau o palma peste fata publicului.

Desi Reed nu s-a comportat in public atat de scandalos precum a facut-o la mijlocul anilor 70, a existat destul entuziasm in decadele care au urmat. Cand a decis sa devina serios, sincer si modest, a putut produce materiale miscatoare in ton cu cele mai bune productii vechi ale sale (parti din albumele Coney Island Baby si Street Hassle). Din alte puncte de vedere, acesta parea sa nu investeasca prea mult efort in nici o latura a cantecelor sale (albumul "Rock and Roll Heart"). Cu albumul din 1978, Take No Prisoners, el a furnizat unul dintre cele mai ciudate albume live din toate timpurile, mai mult un monolog de comedie (care nu a starnic rasul prea multor oameni) decat un document muzical. Red a fost intotdeauna o enigma, insa nimeni nu a pus la indoiala telul serios al muncii sale cu Velvet Underground. Ca interpret solo, devenea imposibil de spus cand era serios sau daca chiar mai dorea sa fie luat in serios.

La sfarsitul anilor 70 "The Bells" a dat tonul pentru cea mai mare parte a materialelor sale ulterioare. Reed avea sa se linisteasca; avea sa devina serios, sa vorbeasca despre probleme serioase, adulte, incluzand romantismul intre homosexuali, cu sinceritate. Nu a fost o idee rea, dar desi albumele care au urmat au fost mult mai consistente in ton, ele au ramas nestatornice din punct de vedere calitativ si chiar mai rau, puteau cateodata sa devina plictisitoare. Recrutarea lui Robert Quine pe postul de chitarist solo a ajutat si albumele The Blue Mask (1982) si New Sensations (1984) au avut un succes destul de mare, desi privind retrospectiv, nu au meritat comentariile foarte favorabile primite la momentul respectiv din partea unor critici. Chitaristul Quine, pe de alta parte, avea sa gaseasca dificila colaborarea cu Reed pe o perioada mai lunga de timp. Albumul "New York" din 1989 a anuntat o renastere comerciala si critica pentru Reed si intr-adevar a fost cel mai bun material al sau din ultima perioada de timp desi nu a spart nici un mare tipar stilistic. Reed lucreaza cel mai bine cand este confruntat cu o provocare, care a aparut can el a colaborat cu fostul partener John Cale in 1990 pentru un set de cantece pentru recent-decedatul Andy Warhol. Atat in concretizarea sa discografica cat si in cea scenica, acesta a fost materialul cel mai experimental pe care Reed l-a conceput dupa o perioada destul de lunga de timp.

Magic and Loss (1992) l-a intors pe Reed pe teritoriul mai familiar al New Yorkului in care se practica rockul clasic, din nou spre comentariile magulitoare ale criticilor. Reinfiintarea trupei Velvet Underground pentru un turneu european in 1993 nu a putut fi considerata insa un succes absolut. Spectatorii europeni erau impresionati sa vada legendele in carne si oase, dar reactia din partea criticilor in privinta reprezentatiilor a fost eterogena, iar in privinta materialului discografic lipsita de entuziasm. In mod si mai deranjant, conflictele vechi au redevenit o problema in cadrul grupului si reuniunea a luat sfarsit inainte de a avea o sansa sa ajunga in America. In acest moment Cale si Reed pareau determinati sa nu mai lucreze niciodata unul cu celalalt (moartea chitaristului trupei Sterling Morrison in 1995 a parut sa inghete pentru totdeauna perspectivele unor viitoare proiecte Velvet Underground). Membrii Velvet Underground ramasi in viata au fost inclusi in Rock and Roll Hall of Fame, interpretand o piesa nou-compusa pentru camaradul lor decedat, Morrison. Reed a incheiat anii 90 cu un album care l-a surprins explorand relatii - materialul discografic al anului 1996, Set the Twilight Reeling (multi au speculat ca albumul e biografic si se concentra pe colaborarea cu interpreta Laurie Anderson) nu s-a dovedit a fi unul dintre discurile lui Reed care sa fie mai aclamate de critica muzicala. De asemenea, Reed a gasit timp pentru a compune muzica pentru opera Timerocker scrisa de Robert Wilson, iar in 1998 a lansat albumul unplugged "Perfect Night: Live in London". In acelasi an Reed a aparut intr-o editie a emisiunii "American Masters" realizata de postul american de televiziune PBS care a facut o cronica a intregii sale cariere (lansata in cele din urma in format DVD, intitulat "Rock and Roll Heart").

Anul 2000 l-a gasit pe Reed lansand primul material la casa de discuri Reprise Records, albumul Ecstasy, o intoarcere glorioasa la rockul aspru si sincer, un "tour de force" cu care multi au cazut de acord ca a fost cel mai bun disc al sau de la "New York" incoace. Inca o colaborare cu Robert Wilson, POE-try, a urmat in 2001 si a continuat sa fie reprezentata pe scena pe intreg parcursul anului. Incluzand muzica noua semnata de Reed si cuvinte adaptate din textele macabre ale lui Edgar Allan Poe, POE-try a condus la urmatorul album de mari ambitii al lui Reed, The Raven. Animal Serenade, o colectie de cantece pe dublu-disc inregistrate la Wiltern Theater in Los Angeles, in timpul turneului sau mondial din 2003, a fost lansa in primavara lui 2004. Efortul live a constituit un asa-zis tribut pentru renumitul sau album live "Rock N Roll Animal" aparut cu 30 de ani in urma. In 2007, Reed a lansat "Hudson River Wind Meditations", un colaj cu sunet experimental continand 4 piese care comemora atat cele mai bune cat si cele mai proaste aspecte ale albumului sau "Metal Machine Music". In 2011 si-a unit fortele cu legendele heavy-metal Metallica pentru a crea Lulu, un labum alcatuit din materiale proaspete de studio. Compus de Reed, alaturi de James Hetfield & co. care au oferit indicatii legate de orchestrare si dinamica, albumul Lulu a combinat inconfundabila voce monotona a lui Reed cu puterea si ferocitatea talentului muzical al Metallica.

In cele din urma creatia muzicala solo a lui Reed nu se poate compara cu materialele produse impreuna cu Velvet, in ciuda faptului ca a acesta a fost mai mediatizat ca artist solo. Totusi, multi ar trebui sa recunoasca ca, exceptandu-l pe Neil Young, nici un alt star afirmat in anii 60 nu a continuat sa se dedice cu atata sarguinta crearii unor compozitii pline de inteles si care pastreaza aerul generatiei sale. Daca aceasta inseamna ca uneori el se bazeaza pe idei muzicale si lirice "de magazie", mai inseamna si ca a dovedit ca rockul poate ramane relevant si pentru ascultatorii care nu apartin categoriei adolescentilor innebuniti de hormoni.


Editor: Răzvan Bercea
SOCIALIZARE
Share |
ASTAZI IN MUZICA
1955 - Elvis Presley a concertat la The Peabody Auditorium din Daytona Beach, Florida.

1964 - The Searchers au urcat pe locul 1 în topurile single din Marea Britanie cu “Don"t Throw Your Love Away”, acesta fiind cel de-al treilea și ultimul no.1 al grupului.

1966 - Johnny Cash a concertat live la The Empire din Liverpool, Anglia.

1966 - The Mamas and The Papas au dat startul seriei de 3 săptămâni ca no.1 în topurile single din Statele Unite cu “Monday Monday”, hit care a ajuns pe 3 în topurile britanice.Se spune că membrii grupului ar fi afirmat că urăsc cântecul, mai puțin compozitorul său, John Phillips.

1967 - Jimi Hendrix a cântat în două show-uri la Saville Theatre din Londra. Ringo Starr, Brian Jones și membrii trupei The Beach Boys și The Moody Blues erau în public în calitate de spectatori. 

1967 - Grupul Pearls Before Swine a început înregistrările la albumul intitulat “One Nation Underground”. LP-ul a inclus melodia “Miss Morse”, care care ulterior a fost interzisă în New York când s-a descoperit că liderul vocal Tom Rapp cânta F-U-C-K în codul Morse. După ce DJ-ul Murray The K a difuzat înregistrarea la radio, niște băieți din grupul local de cercetași au descifrat corect refrenul și au telefonat să facă o plângere în legătură cu acest incident.

1970 - În timpul concertului nord-american al trupei Pink Floyd, aceștia au concertat la Pauley Pavilion, la Universitatea California din West Hollywood, Los Angeles, California.

1972 - Reginald Dwight și-a schimbat numele în Elton Hercules John pe baza unei cereri aprobate de schimbare a numelui.

1972 - The Rolling Stones au lansat cel de-al doilea lor album “Exile On Main Street” sub propria marcă, pe care erau incluse și cele două single-uri devenite hituri, și anume “Tumbling Dice” și “Happy”. În 2003, albumul s-a clasat al 7-lea pe lista de 500 de mari albume ale timpului dată publicității de revista Rolling Stone, aceasta fiind cea mai bună poziție ocupată vreodată de un album al trupei în acest clasament.

1977 - Deniece Williams, fosta cîntăreață de backing vocal al lui Stevie Wonder, a ajuns pentru prima și ultima dată în topurile britanice cu hitul său no.1 intitulat “Free”.

1977 - The Eagles au urcat în fruntea topurilor single americane cu “Hotel California”, acesta fiind cel de-al patrulea no.1 al trupei, hitul ajungând pe locul 8 și în topurile britanice. În 1978, The Eagles au câștigat premiul Grammy la secțiunea înregistrarea anului, cu “Hotel California”.


Eagles - Hotel California
 
1978 - 90.000 de bilete au fost vândute în 8 ore la viitoarea serie de concerte lui Bob Dylan ce urmau să se țină la Earls Court din Londra.

1978 - David Bowie a cântat la The Madison Square Garden din New York în prima din cele trei seri de concerte din cadrul turneului său mondial “Low/Heroes”.

1983 - Paul Weller a apărut, împreună cu noului său grup Style Council, în cadrul unui spectacol de binefacere din Londra în sprijinul luptei anti-nucleare. 

1988 - Terence Trent D"arby a ajuns no.1 în topurile single americane cu “Wishing Well”, hit care a ajuns pe 4 în topurile din Marea Britanie.

1989 - Ron Wilson, baterist al grupului The Surfairs a murit în urma unui anevrism cerebral. (în 1963, a avut un hit no.2 în topurile americane și un no.3 în topurile britanice cu “Wipe Out”).

1991 - Wilson Pickett a fost arestat după ce a intrat într-un vârstnic de 86 de ani și a proliferat amenințări cu moartea la adresa lui în timp ce a urcat mașina pe peluza din fața casei primarului din Englewood, New Jersey. Pickett a fost arestat sub acuzația de a fi găsit conducând cu sticle desfăcute de alcool în mașină.

1992 - La casa de licitații Christies din Londra, Anglia, a fost vândută contra sumei de 24.200 de lire, o jachetă de piele aparținând lui John Lennon pe care acesta a purtat-o în perioada 1960-1963.

1992 - Nigel Preston , bateristul formației The Cult, moare la Londra, Anglia, la numai 32 de ani. A fost membru fondator al trupei The Death Cult, și a mai cântat și înregistrat împreună cu grupurile Sex Gang Children, Theatre of Hate și The Gun Club.

1994 - Interpretul britanc de muzică house Tony Di Bart înregistrează primul lui succes când single-ul “The Real Thing” ajunge No.1 în topurile britanice, fiind de altfel singurul său hit no. 1 în Marea Britanie.

1994 - Aerosmith concertează în prima din cele 7 seri de concerte susținute la the Nippon Budokan din Tokyo, Japonia, ca parte a serie de 245 de concerte a turneului lor mondial intitulat Get A Grip World Tour.

1998 - Eddie Rabbitt,cântăreț și compozitor american, moare de cancer pulmonar la vârsta de 56 de ani. În timpul carierei sale, a avut peste 20 de hituri No.1 în clasamentele Billboard americane la secțiunea single, printre care cel din 1981 intitulat “I Love A Rainy Night”. Elvis Presley, Dr Hook, Tom Jones, Kenny Rogers, Crystal Gayle și Lynn Anderson au înregistrat cu toții cântecele sale.

2000 - Britney Spears ajunge pe locul 1 în topurile single britanice cu “Oops!... I Did It Again”. Piesa a fost scrisă și produsă de vestiții compozitorii de hituri Max Martin și Rami Yacoub, care au mai colaborat cu Spears la “...Baby One More Time”.

2001 - Ryan Adams a concertat la The Hammersmith Lyric Theatre din Londra.

2003 - Un chirurg american l-a dat în judecată pe 50 Cent pentru neplata unei facturi medicale. Medicul a susținut că în anul 2000, 50 Cent ,însoțit de prietenul lui, s-a prezentat la spital cu multiple plăgi împușcate, dar că acesta nu a achitat cei 20.000 de dolari pe care acesta trebuia să-i achite ca și contravaloare pentru serviciile medicale prestate, deși a fost notificat de acest lucru în repetate rânduri. 

2003 - Un complet de jurați a unui tribunal federal din A Los Angeles a recomandat plata a 1.5 milioane de dolari drept recompensă unei case britanice de înregistrări care a dat în judecată pe rapperul-producător Dr. Dre pentru plagiat. Compania Minder Music Ltd. cu sediul în Londra, a intentat proces lui Dre în 2000, susținând că piesa sa din 1999, “Let"s Get High”, a copiat partitura interpretată la bass în cântecul din 1980 , “Backstroking”, al celor de la The Fatback care a fost inclus pe albumul de succes a lui Dre intitulat “2001”, care s-a vândut în 9 milioane de exemplare în întreaga lume.

2004 - S-a deschis o anchetă de urbanism a investigat cererea Madonnei de a interzice străinilor să pătrundă pe proprietatea ei în valoare de 9 milioane de lire și situația la zi a cărții funciare. Starul pop a susținut că 100 de acrii de teren din totalul de 1.200 ai domeniului său Ashcombe House au fost eronat încadrați ca teren deschis. Madonna a făcut apel împotriva acestui lucru în cadrul unei audieri. Conform reglementărilor aflate atunci în vigoare, orice persoană avea dreptul la acces pe orice teren care apărea înregistrat în harta actualizată ca fiind de țară, muntos, mlăștinos, teren viran sau râpă. 

2006 - Snow Patro ajung în fruntea topurilor albumelor din Marea Britanie cu cel de-al 4-lea lor album intitulat “Eyes Open”. A fost de asemenea un hit No.1 în Irlanda și Australia, clasându-se pe locul 27 în clasamentele de gen americane. Primul album al trupei , “Songs For Polarbears” , a ocupat doar locul 143 în momentul lansării din 1998.

2009 - Trina Johnson-Finn a fost reținută în arestul poliției în așteptarea procesului în Surinam, America de Sud, fiind acuzată de a se da drept cântăreața Toni Braxton în timpul unui concert. Solista a fost întâmpinată cu fluierături și făcută să iasă de pe scenă în urma unei ploi de gunoaie aruncate asupra ei când publicul de la concertul din martie din Paramaribo și-a dat seama că nu aveau în fața lor pe renumita artistă.Soțul doamnei Johnson-Finn, Raymond Finn, a declarat că soția lui a fost înșelată de către promoterul turneului care încheiase un contract cu aceasta și care i-a făcut publicitate ca fiind adevărata Braxton.



Pentru mai multe click aici
CURSUL VALUTAR

Multumim pentru sprijinul acordat

Parerea ta

survey tool
////// /////

PARTENERI

 
 
Legende Rock Stiri Interviuri Album Photo Astazi in muzica Webradio Top20 Contact