Legende Rock Stiri Interviuri Album Photo Astazi in muzica Webradio Top20 Contact




ULTIMELE PIESE DIFUZATE
STIRI
PARTENERI
Koening Profile
 

Multumim pentru sprijinul acordat


Follow radio_KPTV on Twitter


Recomandarea Saptamanii

Radio Vectors by Vecteezy

HOROSCOP

Home » Legende Rock »
Facebook   Twitter   email

padding-right:10px;
SOCIALIZARE
Share |
ASTAZI IN MUZICA
1956 - Cântăreţul şi actorul american, Pat Boone, a ajuns no.1 în topurile single din Marea Britanie cu “I"ll Be Home”. Boone a avut succes cu peste 30 de single-uri care au intrat în Top 40 din Marea Britanie în perioada anilor 50, şi la începutul anilor ‘60 , fiind al doilea cel mai de succes artist, după Elvis Presley. 

1964 - S-a tipărit prima ediţie a cărţii oficiale a trupei Rolling Stones. În aceeaşi perioadă, The Stones au înregistrat “It"s All Over Now” şi “Time Is On My Side”, în cadrul primei şedinţe de înregistrări din studiourile Chess din Chicago.

1964 - În cadrul primului turneu mondial, The Beatles au zburat de la Hong Kong în Australia, făcând doar o pauză de alimentare în Darwin, unde peste 400 de fani i-au întâmpinat la avion. The Beatles au zburat apoi la Sidney, unde au ajuns în mijlocul unei ploi torenţiale. Membrilor trupei li s-a cerut să apară în ploaie într-un camion deschis şi să facă cu mâna celor 1.000 de fani care i-au aşteptat la aeroport.

1966 - Steve Marriott de la trupa The Small Faces s-a prăbuşit la pământ în timp ce evolua în cadrul show-ul TV britanic, „Ready, Steady Go!”. Grupul a fost forţat să anuleze spectacolele programate să aibă loc în săptămânile următoare.

1972 - Sammy Davis Jr. a început seria de 3 săptămâni ca pe locul 1 în topurile single din Statele Unite cu “Candy Man”, acesta fiind singurul no.1 din topurile americane. Melodia a fost preluată din filmul “Willy Wonka and The Chocolate Factory”. 

1972 - Dublul album al trupei The Rolling Stones, “Exile On Main Street”, a ajuns în fruntea topurilor britanice, acesta fiind cel de-al şaptelea album no.1 al trupei din clasamentele din Marea Britanie.

1974 - The Who au început seria de 4 seri de concerte cu casa închisă la Madison Sqaure Garden din New York.

1977 - Joe Strummer şi Nicky Headon, de la The Clash, au fost amendaţi fiecare cu câte 5 lire (8.50$) de către un tribunal din Londra pentru că au pictat cu spray numele The Clash pe un zid.

1978 - John Travolta şi Olivia Newton John au ajuns lideri în topurile single din Statele Unite cu “You"re The One That I Want”, hit care a ajuns no.1 şi în topurile britanice. 

1982 - Addie Harris, de la The Shirelles, a murit în urma unui atac de cord după un spectacol în Atlanta.

1961 - Single-ul “Will You Love Me Tomorrow” a celor de la The Shirelles ajunge pe locul 1 în topurile americane şi pe 4 în cele britanice. A devenit primul grup feminin care a intrat cu un single în poziţia 1 în clasamentul Billboard Hot 100.

1983 - Chris Sievey, din grupul britanic The Freshies, a lansat primul single pe un joc de calculator. Când era introdus pe suportul de discuri al calculatorului model Sinclair ZX 81, versurile piesei erau afişate pe ecran.

1986 - Jerry Garcia de la The Grateful Dead a intrat în a cincea zi de comă diabetică, fapt care a dus la retragerea trupei din turneul care era în desfăşurare.

1988 - George Michael a cântat în prima din cele şase seri cu casa închisă la Earls Court din Londra, Anglia, în timpul turneului de 137 de concerte intitulat Faithe World Tour. Biletele au costat 14.50 £ (25$), respectiv 12.50£ (21.25$).

1989 - Bette Midler a ajuns no.1 în topurile single americane cu “Wind Beneath My Wings”, preluat din filmul “Beaches”, hit care a intrat în poziţia a 5-a în topurile britanice. 

1989 - Jason Donovan a ajuns în fruntea topurilor single britanice cu propria versiune a hitului din 1962 a lui Brian Hyland, “Sealed With A Kiss”. Donovan a devenit primul artist australian care a ocupat locul 1 în topurile britanice. 

1989 - Melodia “Express Yourself” a Madonnei devine cel de-al 18-lea ei hit din Top 5 din Marea Britanie, stabilind un nou record pentru o artistă.

1991 - Eddie Kendricks, membru al trupei Temptations, a fost arestat în Detroit în timp ce participa la funeraliile cântăreţului David Ruffin, pentru o datorie de 26.000 $ (15.294 £), reprezentând cuantumul pensiei alimentare accumulate.

1991 - Nirvana şi Dinosaur Jr. au demarat turneul de 8 concerte la The Gothic Theater din Denver.

1992 - U2 cântă în prima din cele două seri de spectacole la The Globen din Stockholm, Suedia, din cadrul turneului intitulat Zoo TV Tour.

1993 - Cântăreaţa irlandeză Sinead O"Connor a comandat un anunţ de o pagină în publicaţia the Irish Times în care cerea cititorilor: "Vă rog nu mă mai supăraţi". Ea a pus necazurile pe seama abuzurilor la care a fost supusă în copillărie. O"Connor continua să fie criticată pentru gestul ei de a rupe o imagine a Papei în timpul emisiunii Saturday Night Live din luna octombrie a anului trecut. 

1997 - INXS a demarat turneul britanic de 7 concerte la Aberdeen Exhibition Centre. Biletul a costat 17.50 lire sterline (30 de dolari).

2001 - Radiohead a ajuns no.1 în topurile albumelor din Marea Britanie cu “Amnesiac”.

2002 - Fondatorul trupei Wet Wet Wet, cântăreţul Martie Pellow, debutează cu ocazia concertului susţinut la The London West End, în cadrul show-ului “Chicago” la The Adelphi Theatre.

2003 - Kim Mathers, fosta soţie a rapper-ului Eminem, a fost arestată în St. Clair Shores, Michigan şi ulterior eliberată pe perioada investigaţiilor, pentru conducerea maşinii având permisul de conducere suspendat. În plus, în torpedoul Cadillacului ei s-au mai găsit 2 pungi cu fermoar Ziploc care conţineau "o substanţă sub formă de pudră de culoare albă".

2004 - Cântăreţul şi compozitorul american Ray Charles, moare la vârsta de 73 de ani. La vârsta de 6 ani acesta şi-a pierdut vederea din cauza unui glaucom. În 1962, a avut un mare succes cu single-ul “I Can"t Stop Loving You”, care a ajuns no.1 atât în topurile britanice, cât şi în cele americane, plus alte 30 de single-uri care au intrat în Top 40, iar în 2005 a ajuns în fruntea topurilor americane cu albumul “Genius Loves Company”. A mai apărut în 1980 în filmul de televiziune de succes The Blues Brothers. Charles a fost căsătorit de două ori, dar a avut 12 copii cu nouă femei diferite. A câştigat 17 premii Grammy Awards de-a lungul întregii cariere.

2006 - Trupa Dixie Chicks a început seria de 2 săptămâni ca lideră în topurile albumelor din Statele Unite cu “Taking The Long Way”, acesta fiind cel de-al optulea album al grupului feminine de muzică country.

2006 - Membrii în viaţă ai trupei Led Zeppelin s-au întâlnit în secret într-o locaţie din Anglia pentru a repeta cântecele pentru concertul care urma să aibă loc pe Arena 02 în onoarea răposatului co-fondator al casei de discuri Atlantic Records, Ahmet Ertegun. A fost pentru prima dată când cei 3 membrii s-au reunit în aceaşi încăpere având instrumentele asupra lor, din 1995 încoace, când au interpretat un şir de 4 cântece cu ocazia introducerii lor în the Rock & Roll Hall of Fame. 

2007 - The Rolling Stones au cântat pentru prima dată după 30 de ani la un festival în Marea Britanie, când au participat la Festivalul Isle of Wight. The Stones au ajuns pe Insula Wight cu feribotul lor privat, fiind însoţiţi de un staff de 200 de persoane, o echipă de securitate personală şi 5 trailere Winnebago. Ultima apariţie la un festival britanic a celor de la Stones a fost cea ocazionată de Knebworth Fair în 1976.

2007 - Rihanna a urcat în poziţia 1 a topurilor albumelor din Marea Britanie cu cel de-al 3-lea său album intitulat “Good Girl Gone Bad”, pe care apărea şi single-ul “Umbrella”. Acesta a petrecut 10 săptămâni consecutiv pe locul 1 în clasamentele britanice, devenind astfel cel mai longeviv single din fruntea topurilor de la hitul formaţiei Wet Wet Wet, “Love Is All Around”.

2007 - R. Kelly ajunge no.1 în clasamentele albumelor americane cu “Double Up”. În acest al 11-lea album al său de studio au mai apărut ca invitaţi speciali artişti precum Snoop Dogg, Nelly, T.I., Usher, Huey, Ludacris şi Kid Rock.

2007 - The Rolling Stones au cântat pentru prima dată la Festivalul de pe Isle of Wight din Newport, Anglia, unde au fost cap de afiş. Paolo Nutini şi Amy Winehouse au fost invitaţi să cânte cu trupa pe scenă. 

2009 - Chastity Bono, fiica cântăreţei Cher, se pregăteşte pentru operaţia de schimbare de sex. Acest process a început la scurt timp după ce Bono a sărbătorit împlinirea celor 40 de ani în martie şi la mai mult de 10 ani de la recunoaşterea faptului că este lesbiană. 

2009 - Chitaristul Jimmy Page, de la Led Zeppelin, este inclus în Mojo Hall Of Fame în cadrul ceremoniei de premiere a revistei. Cântăreţul Richard Hawley a câştigat premiul pentru Cel mai bun Album, în timp ce single-ul “Fire” al lui Kasabian a fost declarat Cântecul Anului. Mojo era cea mai bine vândută revistă de muzică din Marea Britanie, vânzând de 2 ori mai multe exemplare decât rivala sa, NME. S-au mai acordat alte 16 premii de onoare printre care cel pentru albumul clasic, înmânat celor de la The Stone Roses pentru LP-ul de debut omonim din 1989, în timp ce veteranii trupei de rock progresiv Hawkwind au primit distincţia Mojo Maverick. La acest eveniment au mai fost premiaţi şi alţi artişti ai anilor ’80, printre care Marc Almond, Jean Michelle Jarre şi Teardrop Explodes.



Pentru mai multe click aici
CURSUL VALUTAR
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro

Multumim pentru sprijinul acordat

Parerea ta

survey tool
////// /////

PARTENERI

 
 
Legende Rock Stiri Interviuri Album Photo Astazi in muzica Webradio Top20 Contact