ISTORIA TONOMATULUI:

Tonomatul este un dispozitiv semi-automat folosit pentru redarea muzicii. Este de regula un aparat care functioneaza cu monede si reda selectia utilizatorului de pe un mediu de stocare de sine statator. Tonomatul clasic are butoane cu litere si cifre utilizate pentru a introduce combinatia aferenta unui cantec care urmeaza a fi rulat.

Tonomatele traditionale erau odinioara o sursa importanta de venit pentru casele de discuri. Acestea erau primele care "primeau" piesele noi si le rulau la cerere fara publicitate. Cu toate acestea producatorii nu le numeau "tonomate". Acestia le denumisera fonografe automate cu fisa sau fonografe automate sau fonografe cu fisa. Termenul "tonomat" a aparut in 1930.

  Inceputuri

Unul dintre predecesorii tonomatului modern era "masina" cu plata anticipata/cu moneda. In 1889, Louis Glass si William S. Arnold au plasat un fonograf cu cilindru Edison operat/actionat cu moneda in restaurantul Palais Royale din San Francisco. Era un fonograf electric Edison clasa M, montat intr-un cabinet de stejar si echipat cu un mecanism pentru plata anticipata Glass and Arnold. Era primul automat de acest gen. Echipamentul nu dispunea de amplificare astfel incat beneficiarii trebuiau sa asculte muzica prin unul din cele 4 tuburi de ascultare. In primele 6 luni de functionare automatul a facut incasari de peste 1000 de dolari.

Unele dispozitive aveau benzi rulante care faceau posibila utilizarea mai multor discuri, insa cele mai multe puteau utiliza/inmagazina/manevra doar un disc. In 1918, Hobart C. Niblack creeaza un dispozitiv care schimba discurile in mod automat, inventia sa avand drept urmare aparitia primului tonomat selectiv in 1927 lansat de Automated Musical Instrument Company.

In 1928, Justus P. Seeburg a combinat un difuzor electrostatic cu pick-up intr-un sistem care functiona de asemenea cu fise si oferea o paleta de optiuni de 8 discuri. Versiunile ulterioare ale dispozitivului au inclus Selectofonul lui Seeburg care cuprindea un set de 10 platane de pick-up montate vertical pe un ax. Ascultatorul putea sa aleaga astfel din 10 discuri.

Seeburg Corporation introduce discul de 45 de rotatii pe minut in 1950. Discurile cu acest format erau mai mici si mai usoare devenind astfel principalul mediu de stocare pentru a doua jumatate a secolului XX.
Cd-urile, discurile de 33 de rotatii pe minut si DVD-urile pentru videoclipuri, au fost introduse si utilizate in decadele ulterioare ale acestui secol. Downloadurile de fisiere mp3 si media playerele conectate la internet, au aparut de abia in secolul XXI.

  Cresterea in popularitate

Tonomatele au fost cele mai populare incepand cu anii "40 si pana la mijlocul anilor "60. Pana la mijlocul anilor "40, 75 % din materialele discografice produse in Statele Unite ajungeau in tonomate.

Iata cativa factori care au contribuit la succesul tonomatelor:

- In ultima decada a secolului IX, discurile devin populare cu precadere prin intermediul fonografelor cu moneda montate in locuri publice.

- In a doua decada a secolului XX, fonograful devine un veritabil mijloc de transmitere in masa pentru muzica populara, iar inregistrarile lucrarilor orchestrale de anvergura sau ale altor instrumente clasice prolifereaza.

- La mijlocul anilor ‘20, se dezvolta radioul care difuzeaza muzica gratuit. Acest nou factor coroborat cu criza financiara a anilor ’30, a aruncat industria fonografelor intr-un declin sever.

Pe parcursul anilor ’30, in timp ce companiile americane se bazau cu precadere pe discuri cu muzica de dans pentru tonomate pentru a deservi o piata pe cale de disparitie, Europa alimenta piata cu un flux lent, dar constant de discuri cu muzica clasica.

  Astazi

Inventarea tranzistorului in anii ’50, care a dus la aparitia radioului portabil, a atras dupa sine "decesul" tonomatului. Oamenii puteau din acel moment sa asculte muzica oriune s-ar fi aflat.

Editor: Bercea Razvan